În viață e bine să lași o picătură de la tine, în mâncare mai bine pui o picătură de Unisol.
PENTRU ALUAT
300 g făină
15 g drojdie proaspătă sau 5g drojdie uscată
2 lingurițe de zahăr
175 ml lapte călduț
1 ou
1 praf de sare
coajă rasă de la ½ lămâie
coajă rasă de la ½ portocală
1 plic zahăr vanilat
Unisol, ulei de primă presă – 2 linguri
PENTRU UMPLUTURĂ
1 kg mere acrișoare
zeama de la ½ lămâie
120 g zahăr
80 g unt
1 plic zahăr vanilat
coajă rasă de la ½ lămâie
coajă rasă de la ½ portocală
100 g nucă tocată și prăjită ușor
Unisol, ulei de primă presă – 4 linguri
Se ia castronul robotului de bucătărie și se pune făina în el. În mijlocul făinii se face o gropiță, în care se toarnă laptele călduț. Se adaugă zahărul și drojdia și se amestecă ușor cu o linguriță. Se așteaptă 10 minute pentru a se activa drojdia.
Se adaugă oul, vanilia, cojile rase de lămâie și portocală și praful de sare. Se pun și 2 linguri de Unisol, ulei de primă presă, apoi se amestecă timp de 5 minute la viteză mică și folosind cârligul special de aluaturi. Se lasă la dospit circa 60 de minute, acoperit cu plastic, până când își dublează volumul.
Se spală merele și se șterg. Se taie în cubulețe cu latura de 2,5-3 cm cu tot cu coajă și se stropesc cu suc de lămâie.
Se ia o tigaie antiaderentă, se adauga cele 4 linguri de ulei Unisol, ulei de primă presă și se pune zaharul la caramelizat, la foc mediu. Când se topește zahărul și capătă o culoare roșiatică, se adaugă cubulețele de mere cu tot cu zeamă, apoi se pune vanilia. Se amestecă bine. Se lasă merele la călit circa 5 minute. Când încep să lase zeamă, se poate mări un pic focul și se adaugă și cojile rase de lămâie și portocală. Cubulețele de mere trebuie să-și păstreze forma. Nu trebuie exagerat cu călirea lor, când sucul din tigaie a scăzut și s-a legat un pic, se iau de pe foc și se lasă la răcorit.
Se presară făină pe masa de lucru. Se ia aluatul de la dospit și se întinde cu sucitorul sub forma unei foi de circa 50×40 cm. Se iau merele caramelizate (răcite între timp) și se distribuie uniform pe foaia de aluat, lăsând 2-3 cm liberi la marginea de sus.
Se ia o tigaie, se prăjește un pic nuca, apoi se toacă în bucăți mari, folosindu-se un cuțit. Se presară nuca tocată peste merele caramelizate așezate pe aluat, apoi se rulează, însă nu foarte strâns. Se taie ruloul de aluat în bucăți egale.
Se ia o tavă de copt și se unge din belșug cu unt, apoi se presară zahăr. În timpul coacerii acest amestec se va carameliza. Se așează bucățile de aluat umplut în tavă, se acoperă cu plastic și se lasă la dospit 30 de minute. Între timp, se pune cuptorul la preîncins (170 grade).
Se ia un bol și se bate un ou cu sare. Se pun în tavă spiralele cu mere care au dopit și cu ajutorul unei pensule se ung cu oul batut,. Se bagă tava la cuptor pentru circa 35 de minute.
Se pregătește grilajul cuptorului, pentru că imediat cum se scoate tava, trebuie răsturnată pe acest grilaj. Se folosesc mănușile de bucătărie pentru această operațiune. Dacă mai rămâne zahăr caramelizat pe fundul tăvii, se desprinde cu o spatulă și se așează peste rulouri.
După ce s-au răcit, se mută din nou în tava care s-au copt și se porționează.
Poftă bună!